La Chişinău a fost lansat documentarul „Cociulia-ţara căciulilor”

Posted On Noiembrie 30, 2009

Filed under Uncategorized

Comments Dropped leave a response

Tradiţiile din moşi-strămoşi de a purta căciula de miel, posiblitaţile moldovenilor de astăzi de a-şi păstra specificul într-o lume a unificării şi omogenizării globale sînt reflectate în documentarul „Cociulia – ţara căciulilor”, care a fost lansat, pe 26 mai, la Chisinau. Filmul este o producţie a studiourilor TV „Moldpres” şi „VideoExpert”, iar autoarea acestuia este jurnalista Doina Ipatii.

Pelicula oglindeşte istoria satului Cociulia din raionul Cantemir şi a locuitorilor acestuia.Iată ce ne-a spus despre aceasta , autoarea filmului: „Locuitorii acestui sat sînt vestiţi prin tradiţiile lor de a purta căciula de miel. La inceputul anilor ’90, în localitatea Cociulia fost înălţat chiar şi un monument căciulii de cîrlan, singurul de acest fel din ţară. Am stăruit asupra necesităţii de a păstra valorile tradiţionale, fără a le contrapune modei şi valorilor contemporane. Serghei Tcaci, unul dintre producatorii filmului, a specificat că documentarul a adus în centrul atenţiei omul simplu şi locurile natale ale acestuia. Dar prin ce anume cucereşte acest film publicul, ne-a spune chiar el: „Filmul cucereste prin modalitatea de a surprinde comportamentul firesc al oamenilor, şi reprezintă o viziune individuală a autoarei asupra acestui subiect.” Invitaţii prezenţi la eveniment au apreciat documentarul drept o revenire la tradiţiile filmului moldovenesc din anii ’60, tradiţii care astăzi, practic, au disparut. Aceştia au încurajat autoarea să mai realizeze astfel de pelicule valoroase pentru cultura moldoveneasca, ce reuşesc să imortalizeze tradiţii stramoşeşti şi personaje unice. La realizarea filmului s-a lucrat mai mult de jumatate de an. Producătorii filmului sînt Valeriu Reniţă şi Serghei Tcaci, editor imagine – Mihail Pohileak, operator – Anatol Chicu. „Moldpres” şi studioul „VideoExpert” au realizat în comun mai multe proiecte TV, printre care se numara emisiunile „Hronicul Moldovenesc”, „Aventuri fara aventuri”, „La obiect”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s