Arta de a deveni om

Omul este o fiinţă socială, dar această dimensiune el o descoperă, în primul rînd, în familie. Din acest motiv familia a constituit elementul fundamental în formarea omului. În tradiţia populară acest lucru este exprimat prin expresia “Cei şapte ani de acasă”. Educaţia în familie îmbracă diferite forme, dar cea mai importantă este cea legată de cultură şi valori.

Fiind curioasă să aflu dacă se mai păstrează valorile tradiţionale ale poporului nostru, am mers la  o conferinţă cu tema “Educaţia morală, etică şi spirituală în contemporaneitate”care a avut loc în incinta Universităţii Pedagogice de stat „Ion Creangă”  . Aceasta a fost organizată de Primăria municipiului Chişinău, Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”, Direcţia Generală Educaţie, Ştiinţă Tineret şi Sport, Laboratorul “Bazele tehnologiei şi măiestriei pedagogice”.

Conferinţa a fost deschisă de către rectorul UPS “Ion Creangă” Ion Guţu, doctor, profesor, academician. În cuvîntul de deschidere dl. Guţu a mulţumit invitaţilor pentru participare la conferinţă accentuînd, totodată, necesitatea precizării aspectului axiologic al procesului educaţional.” Educaţia urmăreşte formarea omului iar pentru aceasta trebuie să fie precizate valorile procesului educativ. Este o problemă actuală pentru pedagogia ţării care se află în procesul de tranziţie de la un model educativ la altul „ a mai precizat el. Moderatorul conferinţei a fost Larisa Cuzneţov, lector la USM “Ion Creangă”, doctor în ştiinţe care a prezentat şi o comunicare despre “Ethosul pedagogic al familiei: cultură şi educaţie prin valori”.

Vorbind despre educaţie nu putem ocoli rolul pe care îl are şcoala. Este ştiut faptul că valorile spirituale tradiţionale ale neamului nostru au lipsit din educaţie o perioadă îndelungată de timp. De aceea educarea  pentru valori este o necesitate a timpului. Ele trebuie promovate la toate disciplinele, la matematică, chimie, limbă, literatură etc.

Lidia Granici, studentă a universităţii, a avut o comunicare cu titlul “Ştefan cel Mare – model de educaţie morală şi spirituală”. Viaţa acestui mare domnitor al Moldovei ne poate servi un exemplu de dragoste pentru patrie, credinţă şi neam. Faptele lui măreţe sînt dovezi convingătoare pentru contemporani. După cum spune cronicarul Grigore Ureche “leul cel bătrîn din Moldova” este un model de conducător de ţară. M-a impresionat această comunicare prin faptul că autoarea a ales un personaj dintr-un timp atît de îndepărtat, pentru a-l aduce drept exemplu societăţii contemporane.

Următoarea comunicare a fost prezentată de către Valentin Guzun, directorul liceului “Ion Creangă” din Chişinău. Tema comunicării a fost “Educaţia morală, etică, spirituală – componente de eficacitate a culturii şcolare”. Am încercat să desprind fraza-cheie a comunicării, şi am ales-o pe aceasta:”omul se confruntă cu cîteva “lumi”: cea a existenţei, cea a cunoaşterii şi cea a valorilor. Un rol deosebit ocupă lumea valorilor în formarea personalităţii. Aceste valori trebuie să fie orientate culturologic, iar etica şi valorile morale trebuie să prevaleze.Un rol aparte trebuie să-l aibă educarea frumosului în om. După cum spunea marele scriitor Dostoievski “Frumosul va salva lumea”, iar noi simţim lipsa acestei dimensiuni în educaţia naţională.”

În cadrul liceului “Ion Creangă” s-a efectuat şi un sondaj de opinie printre elevi care le propunea să aleagă culoarea care redă cel mai bine starea lor de spirit. Dacă în anii 1994-1997 a prevalat culoarea violetă (58%) care exprimă o stare de încordare, în ultimii ani se observă o îmbunătăţire a climatului psihologic (în anul 2000-2001 prevalează verdele, care reprezintă linişte; în anul 2001-2002 prevalează galbenul care reprezintă deschidere; în anul 2003-2005prevalează portocaliul care reprezintă bucurie; 2005-2009 prevalează roşul care reprezintă buna dispoziţie, triumf). Se observă, deci, un climat psihologic care încurajează activitatea pedagogică.

În continuare a vorbit Rodica Calistru de la Institutul de ştiinţe ale educaţiei. Ea a susţinut concepţia Centrului de Educaţie moral-spirituală “Arta de a deveni Om”, deoarece această concepţie are ca fundament valorile moralei ortodoxe care sînt caracteristice poporului nostru şi celorlalte popoare conlocuitoare (peste 90%) din ţară. Mai întîi s-a făcut o precizare a conceptelor etică, morală, spiritual. S-a precizat că spiritualul include şi aspectul legat de relaţia omului cu divinitatea. Din acest motiv în concepţia de educaţie moral-spirituală prevalează valorile morale ale credinţei tradiţionale strămoşeşti.

În final a luat cuvîntul Ion Mahu, academician, profesor, doctor în pedagogie. Domnul academician a făcut o totalizare a comunicărilor din cadrul conferinţei, specificînd că un element îmbucurător îl constituie faptul că tot mai mulţi pedagogi şi cercetători din domeniul pedagogiei înţeleg importanţa educaţiei moral-spirituale şi religioase în formarea personalităţii. Omul nu trebuie să uite că pilonul fundamental al existenţei este cel spiritual sau duhovnicesc. În lipsa acestei dimensiuni poporul nostru poate dispărea ca neam. Astfel, s-a ajuns la cîteva concluzii, şi anume:  procesul de învăţămînt trebuie să fie orientat pe baza valorilor tradiţionale,  valorile tradiţionale sînt cele creştine, în şcoală aceste valori sînt promovate prin intermediul disciplinei religia  şi educaţia moral-spirituală a centrului “Arta de a deveni Om”,   ele trebuie introduse în toate domeniile de activitate umană (familie, şcoală, societate).

Apelul participanţilor la conferinţă către Parlament, Guvern şi societatea civilă este foarte clar: să se introducă în educaţie valorile morale creştin-ortodoxe care exprimă fiinţa neamului nostru. În acest sens scriitorul Mihai Eminescu a spus: „Biserica Ortodoxă este mama neamului românesc de totdeauna”.